What goes around,comes around...

Mereu m-am ghidat dupa o simpla zicala in viata: "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.". Poate nu trebuia aplica in toate situatiile, pentru ca unii merita sa ia o lectie de la cei pe care ii ranesc, insa nu sunt eu Judecatorul Suprem pe aceasta lume.

Am incercat sa respect aceasta zicala, pentru ca totusi, cu cat reducem filosofiile de viata la lucruri simple, ne simplificam viata si trairile aferente. Desi, viata ne demonstreaza ca daca incercam sa ne simplificam viata fara un plan dinainte stabilit, mai mult ne-o complicam.

Insa, o simpla idee de urmat in ceea ce priveste relatiile inter-umane nu am crezut ca va fi asa de complicat de pus in practica. Insa nu am renuntat la ea, ca un om care inca mai crede in minuni si in Mos Craciun.

In ultima vreme, pe cerul meu au aparut nori ce seamana cu un film prost developat. " Oare sa se fi voalat " vremea " mea ? ", ma gandeam eu, incercand sa nu dau drumul sperantei din mana. Insa nu am apucat sa ma intind cu gandurile pana departe cand a inceput toata petrecerea. Din ce in ce mai des, oamenii se comporta unii fata de altii ca si cum nu ar exista consecinte ale faptelor lor. In umbra scuzei ca " se face ceea ce este mai bine pentru propria persoana ", se ascund fapte din ce in ce mai ciudate, care nu mai tin cont de valori, de relatiile interumane, de distingerea binelui fata de rau, fapte care ne confera o stare de " bine " temporara.

Nu mai tinem cont de ce ne-a unit de o persoana, de un lucru, de o decizie sau de orice altceva atunci cand ni se pare ca am gasit o cale spre acest " mai bine ". Calcam pe orice, alergam impingandu-ne unii in altii, dam din coate si impartim pumni in parti atunci cand e vorba de acest " mai bine ". Oare acesta sa fie pretul bunastarii noastre ? Cladirea fericirii noastre, temporare, pe nefericirea altuia, care nu se stie daca va fi la fel de temporara ca starea noastra sublima ? Atunci cand luam o decizie care ii implica voluntar sau nu pe cei din jurul nostru, mai ales cei la care tinem, ar trebui sa ne oferim cate momente ar fi necesare unei reflectii mai adanci decat superficialitatea acelui " Da " de moment, pentru a cantari si consecintele faptelor noastre.

Multi ar spune ca altfel nu am putea trai, decat daca ne aruncam in necunoscut, il imbratisam si traim in valtoarea lui, cu adrenalina la maxim. Multi ar spune ca e bine sa fii mai chibzuit, mai precaut, sa nu te arunci cu capul inainte ci sa incerci apa cu degetele inainte, pentru ca nu stii cat de adanca e. Multi nu ar sti ce sa spuna, pentru ca ei la randul lor nu au trait cu adevarat pentru a spune care e parerea lor despre ce e bine sau nu de facut. Multi nici nu ar avea timp sa reflecte la acest lucru pentru ca l-ar aloca trairilor lor cotidiene si nu cautarii unui raspuns.

Unde se afla adevarul ? Se afla intr-una din categoriile mai sus mentionate sau undeva la mijloc ? Sau nimeni nu ii stie pozitia ? Un prieten mi-a spus ca adevarul e ca frecventa unui post de radio. L-am intrebat, mai in gluma, mai in serios, daca mi-ar trebui si o antena speciala pentru a prinde cel mai bun " semnal ". El mi-a raspuns simplu si zambitor ca in unele zone, semnalul se prinde fara probleme si fara alte artificii si tine de alegerea fiecaruia in ce zona se gaseste pentru a capta cel mai bun semnal. I-am zambit minunandu-ma de simplitatea unor lucruri, ca acesta.

Si am continuat sa zambesc, gandindu-ma ca incerc macar sa creez ceva bun intr-o lume in care sunt atatea lucruri care bruiaza frecventa corecta a binelui. Daca toti am incerca sa facem acest lucru, probabilitatea de a ajunge la un final mai fericit ar fi mai mare.