Bucuresti,sa ne traiesti!

Vacante si calatorii
30.03.2009 -

3.0 - 5 voturi

Vizualizari articol: 451
Comentarii: 0
Bucuresti,sa ne traiesti!
Intotdeauna m-au intrebat toti din jurul meu de ce imi place asa de mult Bucurestiul. Doar e un oras mare, foarte aglomerat, plin de oameni de toate soiurile, de caini comunitari, de gunoaie, e foarte mult zgomot si te simti pierdut printre toate strazile, persoanele si toata agitatia aceea.

Eu nu pot sa vad Bucurestiul asa. Niciodata nu l-am vazut asa. Nu stiu daca sau cand il voi vedea prin alti ochi, decat aceia pe care ii aveam cand l-am vazut prima data si pe care inca ii posed (sper si planuiesc sa ii am toata viata). Bucurestiul il vad ca pe orasul in care m-as pierde cu placere pentru totdeauna. Pentru ca am luat totul ca pe o provocare si pentru ca asta mi-am dorit, sa il consider o a doua casa pentru mine. Daca mi s-a parut Bucurestiul poluat, murdar si incarcat cu tot felul de gunoaie, nu am aratat cu degetul in parti sau am criticat diverse lucruri asteptand o minune, ci m-am inscris la diverse activitati pentru a corecta acest lucru, cooptandu-i si pe cei din jurul meu. Am iesit din casa zambind, pregatita pentru indelungi plimbari la pas, avand ocazia sa descopar mii de locuri frumoase din tot orasul. Am intalnit si oameni care mi-au zis "Multumesc!" din inima, dar si altii care mi-au dat adevarate "palme", care poate inca ma mai ustura. Insa nu mi-am inveninat sufletul cu ganduri negre , deoarece timpul meu e prea pretios pentru a-l irosi pe astfel de lucruri. Am migrat prin tot orasul pentru a-mi cauta locul potrivit, oamenii potriviti de care sa fiu inconjurata si locurile care mereu imi vor aduce un suras pe chip.

Am avut ocazia sa particip la tot felul de evenimente in Bucuresti. De la conferinte elaborate, la expozitii, concerte si voluntariat. Am fost si organizator si simplu participant. Am fost si angajat, si liber profesionist si somer in Bucuresti. Am fost si singura si inconjurata de oameni dragi in Bucuresti.

Am tras din toate cate o concluzie sau mai multe si mi le-am notat in agenda vietii. Cand obosesc, incetinesc, nu ma opresc si mai rasfoiesc niste pagini din notele mele. Cateodata ma ajuta, cateodata risc nebuneste si nu ma mai iau dupa nici un criteriu cand actionez. Nu a zis nimeni ca in viata trebuie sa traiesti dupa niste reguli stricte pentru a fi fericit sau a incerca sa te implinesti ca om.

Nu stiu daca exista vreun loc din Bucuresti care sa nu imi trezeasca vreo amintire, oricat de mica si nesemnificativa ar parea. Pentru ca in primul an al facultatii mi-am luat inima in dinti si m-am plimbat in fiecare noapte prin toate ungherele lui, pe jos, sau cu diverse mijloace de transport, i-am strabatut orice particica a lui. Si asta ma vad facand mult timp de acum incolo, desi nu stiu ce altceva ma asteapta in viitor.

As fi putut alege orice alt loc pentru a-mi cladi viitorul in el. E ceva ce ma atrage acolo, ca un magnet, ca o curiozitate a multor lucruri neimplinite inca ce imi macina sufletul sa merg inainte, sa risc, sa traiesc, sa imi umplu pieptul de aer si sa merg inainte cu zambetul pe buze. Merg mereu inainte, pe aceleasi strazi de care nu ma voi plictisi niciodata. Daca tu, cititorule, vei trece vreodata pe langa cineva care zambeste pe strazile Bucurestiului, gandeste-te ca poate sunt eu aceea...

By Sara N




Comentarii
Nu exista comentarii pentru acest site.
  Cod verificare
 
*campuri obligatorii

Calculator Ovulatie

Calculator Sarcina

Frecventa Cardiaca

Indice Masa
Corporala

Calculator Calorii