Ne enervăm cînd aflăm că partenerul de viaţă ne-a minţit. Ne pierdem cumpătul cînd cel mai bun prieten refuză să ne ajute. Ne înfuriem cînd sîntem respinşi la interviu. Ne sare ţandăra la serviciu cînd nu ne sînt recunoscute rezultatele muncii sau cînd nu ne sînt apreciate eforturile. Ne supărăm cînd copilul ratează examenul. Este foarte greu să ne păstrăm calmul în astfel de situaţii tensionate. Ce înseamnă însă a reacţiona cu calm?

Calmul este ca o balanţă care se echilibrează permanent între realitatea exterioară – o situaţie conflictuală – şi realitatea interioară – emoţiile, trăirile, gîndurile noastre. A reacţiona cu calm înseamnă a avea o atitudine adecvată şi a înţelege emoţiile pe care le avem într-o situaţie conflictuală. În fiecare zi avem parte de momente mai mult sau mai puţin stresante, mai mult sau mai puţin fericite, mai mult sau mai puţin aşteptate. Pentru a face faţă evenimentelor de zi cu zi trebuie să învăţăm a ne stăpîni emoţiile şi a ne doza energia. Altfel, riscăm să fim doborîţi chiar şi de cel mai mic obstacol.

De cele mai multe ori, calmul se confundă cu o atitudine liniştită, echilibrată, tolerantă. Un mod de a ne manifesta fără nervi, fără ţipete, fără gesturi impulsive creează impresia că avem capacitatea de rămîne calmi. Ceea ce nu întotdeauna este adevărat. Poate fi doar un calm aparent, o atitudine de faţadă. Pentru că putem fi foarte enervaţi, însă păstrăm aceste reacţii în sinea noastră şi nu le exteriorizăm din diverse motive. Fie că nu se cuvine, fie că nu este frumos, fie că nu vrem să-i deranjăm pe ceilalţi, fie că nu avem capacitatea de a ne exterioriza emoţiile, fie că nu vrem să ne umilim.

Numai că toată tensiunea pe care am putea să o exteriorizăm o păstrăm în sufletul nostru. Cu alte cuvinte, ne păstrăm calmul cu cei din jur, însă nu ne păstrăm calmul cu noi înşine. Acest lucru nu rămîne fără urmări. Tot acumulînd această tensiune, în timp am putea începe să acuzăm diverse neplăceri: de la oboseală cro­nică, dureri de cap, ameţeli, pînă la depresie şi anxietate.

Să nu uităm că lucrurile nespuse – şi cele plăcute şi cele mai puţin plăcute – se adună în sufletul nostru şi asta ne tensionează. Asemenea conflicte interioare îşi găsesc supape de evacuare cînd ne aşteptăm mai puţin şi iau forma unor manifestări diverse.

Un alt mod de a reacţiona în momente tensionate este închiderea în sine. Sînt persoane care se consumă în interior, se frămîntă, plîng pe ascuns. Nu exprimă în afară nimic din ceea ce simt, nici nemulţumire, nici supărare, nici furie, ci păstrează toate aceste sentimente în interior. Alte persoane încearcă să evite situaţia conflictuală prin orice mijloace au la dispoziţie. Fie minimali­zează tensiunea momentului, se ascund în spatele negării spunînd „de fapt, nu se întîmplă nimic grav în jurul meu“, fie îşi găsesc de lucru şi se refugiază în tot felul de activităţi. În ambele cazuri, se găsesc oameni care au probleme de comunicare cu ceilalţi.

Cînd îşi pierd calmul, oamenii pot avea tot soiul de reacţii. Unii răbufnesc, se înfurie, au reacţii impulsive: sparg, trîntesc, înjură, lovesc, devin extrem de încăpăţînaţi şi refuză orice cale de comunicare cu ceilalţi. Alţii au reacţii demonstrative, încercînd să atragă atenţia celorlalţi nu atît prin ceea ce vor să spună, cît mai ales prin acţiunile lor. Urmăresc doar să capteze atenţia, să stîrnească milă sau să şantajeze emoţional.

Modul de a reacţiona în situaţii tensionate depinde şi de structura personalităţii fiecăruia. Persoanele calme, răbdătoare, toleran­te, înclinate spre melancolie îşi pot păstra stăpînirea de sine şi de obicei îşi gestionează emoţiile într-un mod mai puţin zgomotos. În schimb, persoanele active, temperamentale, colerice, predispuse spre impulsivitate obişnuiesc să răbufnească, să-şi piardă controlul din orice conflict.