Nu stiu cati din lumea aceasta fac parte din iubitorii de prieteni blanosi si cu 4 picioare. Eu ma declar iubitoare de caini, incepand cu prima clipa a vietii mele si continuand, sper, cu multe altele.

Am avut mereu cate un catel pe langa mine, cu care ma trezeam dimineata la capul patului si cu care ma culcam mereu seara, cu mana mangaindu-i capul pana adormeam impreuna. Si am avut si norocul sa imi gasesc unii din cei mai buni prieteni in ei, cei pe care ii aveam alaturi de mine tot timpul.

In acest moment, prietena mea blanoasa doarme la picioarele mele, visand probabil la dealuri pline de verdeata si colturi cu bunatati pentru ea, asteptand-o sa le descopere. Din cand in cand, isi mai ridica nasul sa vada daca mai sunt in acelasi loc si se culca la loc, linistita. Cam asa sta treaba de aproximativ 6 ani de zile, in care mi-a fost alaturi.

Tin si acum minte prima clipa cand mi-am dat seama ca mi-am gasit patrupedul ideal. A fost prima zi cand am vazut-o, un pui de schnauzer urias, negru si cret, care a alergat din prima in bratele mele. Si acum ii vad aceeasi bucurie in ochi atunci cand se uita la mine, singura bucurie care stiu ca mereu va fi sincera.

Tin si acum minte clipele in care i-a fost rau si i-am fost alaturi, nedezlipindu-ma de langa ea, chiar daca toata lumea imi spunea ca e un simplu animal. Tin si acum minte clipele cand mi-a fost mie rau si ea se lipea de mine, nelasandu-ma o clipa singura pentru a cadea prada gandurilor negre.

Uneori ma intreb de unde, de ce si cum s-a creat aceasta legatura intre noi. Sau de ce ma  intelege atunci cand vorbesc cu ea, intr-un mod ciudat care ma sperie cateodata. Sau de ce are vointa si personalitate proprie si nu ma asculta uneori cand nu am dreptate. Tot ce stiu e ca intotdeauna ma face sa rad, chiar si atunci cand spun ca nu pot, nu vreau sau nu voi reusi sa alung tot ce e rau pentru a lasa bucuria sa imi intre in suflet si sa se reflecte pe chipul meu sub forma de raset sincer.

Si o consider pe mica mea blanoasa simpatica ca o prietena buna nu pentru ca nu o deranjeaza cum si ce cant, sau ca imi plac plimbarile nocturne, sau ca o obosesc cu povestirile mele nesfarsite sau ca uneori nu sunt rapida in luarea deciziilor. Motivul adevarat este faptul ca atunci cand ma uit in ochii ei, stiu ca atunci cand e langa mine e fericita intr-un mod sincer. Motivul adevarat e faptul ca atunci cand sunt trista nu face salturi de caine de circ pentru a ma face sa rad pe moment, ci se ghemuieste in mine dandu-mi din energia ei.

O consider o prietena buna deoarece nu mi-a intors niciodata spatele din senin, nu a fugit niciodata de langa mine in cautare de alti oameni. Poate si pentru faptul ca intre joaca cu alti catei si o plimbare linistita cu mine mereu a ales a doua varianta. Sau pentru ca e atat de linistita atunci cand am nevoie de liniste si atat de vioaie cand am energie. Sau cred ca pentru modul cum isi aseaza capul pe mine atunci cand adoarme, ca sa imi fie mereu alaturi si sa ma simta aproape.

Chiar si acum, e o adevarata inspiratie pentru mine. Doi ochi mari, negri si sinceri ma privesc si parca ma intreaba ce am de gand sa fac, sa mai scriu un pic sau sa ma pregatesc de joaca sau de una din plimbarile noastre obisnuite. O poftesc langa mine, la o portie de vise condimentata cu un viitor frumos, impreuna...

By Sara N