Chiar daca vrem sau nu sa recunoastem, critica face parte din viata noastra. Pentru ca, destul de des, desi "criticam critica", ne gasim in postura de a o cauta. Nu ca si cum am dori sa fim criticati, ci e doar faptul ca ne place sa impartasim idei.

A critica inseamna a putea aprecia calitatile si defectele unor oamnei, fapte. Ne putem intreba in mod natural daca a critica este sau nu o arta si mai ales cine are dreptul s-o faca? Raspunsul la aceasta intrebare ne trimite imediat la motivatia criticii, intentia si scopul urmarite de persoana care aduce critica.

Critica poate fi constructiva sau distructiva, aceasta depinde de modul CUM este facuta, dar si de structura personalitatii receptorului ei. Important este nu doar ceea CE spui ci si modul CUM o spui; cu un cuvant poti sa vindeci, cu un cuvant poti sa omori.

In fond critica este un fel de mecanism de aparare, de diversiune. Critica e ca un reflector care arunca o lumina puternica asupra noastra pret de cateva secunde, suficient de mult timp cat sa stralucim si prea putin timp ca sa ne dezvaluim defectele, pentru ca imediat reflectorul sa zaboveasca un timp indelungat asupra celui criticat.

DE CE NE CRITICAM?

Tu stii ca ai, de cele mai multe ori, dreptate. Si, ca atare, te simti in masura sa critici. Si o faci. Nu o lua in nume de rau, e doar o critica constructiva. Vrei sa stii mai multe?

Cate voci, atatia critici. Daca e sa ne pricepem la ceva, atunci e la dat cu parerea. Nici nu conteaza ca avem sau nu dreptate. Ideea e ca a avea puterea de a iti exprima o parere este, de cele mai multe ori, o idee seducatoare.

Critica poate fi una venita din exterior: prieteni, colegi, parinti, persoana iubita, persoane fara relevanta semnificativa etc., sau din interior, si anume: autocritica.

Aceasta receptivitate a noastra la critica are legatura stransa cu stima de sine, cu felul in care noi ne percepem si evaluam imaginea de sine, cu imaginea pe care noi dorim la un moment dat sau mai mereu in viata noastra de zi cu zi, sa o aratam celorlalti.

Critica este departe de a fi una cu valente exclusiv negative. Ea isi propune sa ne semnalizeze ca lucrurile par a nu sta asa cum credem, vrem sau ne dorim noi la un moment dat, sau intr-un context sau altul.

Ea se doreste a avea valente pozitive, insa perceptia noastra asupra ei poate fi adesea perturbata de propriile noastre temeri sau nevoi. Ideal ar fi ca in viata de zi cu zi sa stim cum sa sortam aceasta informatie venita din jur, sa reusim sa ajustam acele "oglinzi" din exterior intr-o maniera care sa ne permita sa accedem la esenta acelei reflexii: partea "obiectiva" a acelei observatii sau a acelui punct de vedere.

Totul este ok daca acest impact aduce dupa el modificari pozitive in viata noastra. Insa in momentul in care aceste critici "actioneaza" asupra noastra ca niste piedici, ne limiteaza sau interfereaza intr-o maniera negativa, restrictiva este de preferat sa ne gasim si alte oglinzi.

Atitudinea pozitiva

Este de dorit ca in relatiile interpersonale sa valorizam comportoamentul semenilor, sa-i incurajam atunci cand acesta este pozitiv si sa ne interesam de ei prin arta de a pune intrebari: ce au gandit, simtit in situatiile in care au gresit, daca s-au gandit la efecte comportamentului, ce altceva diferit vor face data viitoare, care e lectia invatata?

Sa invatam sa mentinem o atitudine pozitiva ce poate mentine deschise usile sanselor, ale alternativelor, invatand sa comunicam cu eficienta si iubire pentru cu cei din jurul nostru aducand intelegere si comunicare in viatra noastra.