"Eu sunt tu, tu esti eu, suntem asemenea, nu-i asa"?

E o aproape credinta si lege de inceput al oricarui cuplu, undeva in primii ani de relatie. Stiati de mitul "sufletelor pereche", conform caruia, pentru a atinge "acea" iubire, cei doi trebuie sa fie aproape identici, doar candva dintr-o bucata de suflet din univers, s-a frant una si nu fac altceva decat sa se caute, pentru a forma iarasi un intreg, un tot.

Fireste ca la temelia acestei uniuni sta " cine se aseamana se aduna" in virtutea careia cei doi impart aceleasi gesturi, sensibilitati, idei si convingeri comune, atitudini in gusturi, ganduri. In aceasta stare de indragostire se merge mult mai departe, fiecare ducand o lupta pentru a fi tot mai mult din celalalt, ii copiaza inconstient atitudinile, limbajul, polii de interes . Sunt convinsa ca te-ai trezit razand ca partenerul tau, sau folosindu-i expresiile, ba chiar ai alte gusturi culinare in ultimul timp, te trezesti ca acum toate astea fac parte din tine.

Ce imitam mai ales? Ceea  ce iubim la noi insine in celalat, este o proiectie, mana lui Narcis sa-i spunem asa. Timpul vine sa solidifice aceasta asemanare in mod spontan, rezultatul trantindu-ne o clona de toata frumusetea in viata noastra, sau noi, geamanul cuiva.

Am spus suflete pereche, am spus intreg. Sa ne orientam acum spre un alt mit foarte cunoscut, de pe meleaguri asiatice, pline de inspiratie sprituala si incarcate de energie. Yin si Yang. Principiul feminin si cel masculin. Partea umbrita a soarelui si partea luminata. Formeaza un intreg, dar nu ca si parti identice, ci complementare care la partea de uniune se potrivesc perfect. Poate ca aceasta poveste a sufletelor pereche se potriveste mai bine pe principiul Complementaritate, opusele se atrag, au nevoie de asta pentru a functiona impreuna.

Iubirea are nevoie de dorinta, iar dorinta presupune o asimetrie, curiozitatea se naste din necunoscut si din imaginatie, curentii de energie se nasc dintr-o diferenta de nivel, in mod contrar "identicul" si "prea cunoscutul" ucid dorinta. Mai putem simti dorinta pentru celalalt atunci cand este atat de asemanator? Ce mai avem de descoperit la celalalt atata timp cat el nu ne este decat o copie fidela? Neexistand denivelare, apa stagneaza si se transforma intr-o mare moarte.
Si deci, contrastele nu numai ca se atrag, dar si mentin relatia.