Poti sa ajungi sa cunosti foarte bine un om. Poti sa stii ce isi doreste, ce ii place, ba chiar si ce simte la un moment dat. Poti sa faci asta si fara sa ai neaparat o mare capacitate de intelegere a oamenilor si a vietii in general.

Si ajungi sa il cunosti, pe acest om adica. Poate pentru ca ai trait toata viata langa el. Ati facut tot impreuna, va stiti fiecare alunita, fiecare oftat, fiecare zambet... Poate ajungi sa il cunosti pentru ca il iubesti foarte mult... Poate te regasesti in el atat de mult incat te astepti sa fie la fel in orice moment, sa reactioneze la fel, sa isi doreasca aceleasi lucruri... ceea ce e foarte posibil sa se intample! Daca chiar e la fel... Daca nu, s-ar putea sa ai surprize dureroase...

Dar il cunosti. Ceea ce ar trebui sa insemne ca intelegi. Intelegi de ce face tot ceea ce face, intelegi de ce simte anumite lucruri la un moment dat, intelegi de ce face o anumita alegere in locul alteia. Poti sa il intelegi perfect! Poti sa intelegi de ce la un momentdat suferi din cauza lui, intelegi de ce alege un drum care te raneste enorm si care nu face pe niciunul fericit. Intelegi chiar si de ce iti spune ca nu il intelegi, cand tie ti se pare ca il intelegi perfect.

Dar daca nu il intelegi de fapt? Daca doar ai impresia ca il intelegi, cand de fapt adevarul ramane undeva ascuns, si el nu vrea sa il dezvaluie? Poate ca nu intelegi ca el avea nevoie de altceva, ca el era altfel, ca are alt destin, ca ai vrut prea mult, ca drumul pe care l-a ales de fapt il face fericit... poate ca nu intelegi asta!

Si daca e asa, atunci.... nimic! Nu are relevanta. Ca il cunosti sau nu, ca il intelegi sau nu, de la un punct incolo, intelegerea sau lipsa ei nu iti ofera cu nimic mai multa dragoste din partea lui, si nu face decat sa contribuie si mai mult la cresterea durerii.

By Ioan Stoenica