Ma gandeam zilele acestea la prieteni. La toti prietenii pe care i-am avut, pe care ii am si pe care ii voi avea.

Oare mai exista prieteni sinceri pe lumea aceasta? E o intrebare care ma face curioasa si ma face sa dau sanse multe celor pe care ii cunosc, intr-o anumita masura, ca un test legat de acest subiect. Din pacate, concluziile mele sunt impartite, insa cam o caracteristica le e comuna : oamenii sunt imprevizibili, din orice punct de vedere. Poti incerca sa fii sigur doar pe tine si spun " incerca " pentru ca in anumite situatii cedezi involuntar, coplesit intr-un mod prostesc de emotii, de sentimente, de nervi sau pur si simplu, cedezi intr-un mod tembel si inexplicabil. Prieten ? Cine va mai indrazni sa candideze pentru acest post nici nu stie ce greutati il asteapta. Pentru ca increderea mea se va castiga atat de greu incat majoritatea va renunta pe parcurs. Si cel mai important pas pentru mine in renuntarea celor care nu au meritat sa treaca linia de FINISH este ca nu vor mai avea ocazia sa profite de mine. Stop trecerii cu vederea a multor defecte, stop imprumutatului cu bani (mare semn de alarma aici, ar trebui sa fiu inconstienta, drogata sau cu creierul extirpat sa mai comit aceasta greseala) si ajutorului voluntar, gratuit sau sincer.

Despre prieteni, cu drag ? Hhhmmm... tind spre un mare " nu ". De ce ? Pentru ca nu am avut sansa sa cunosc oameni care sa merite sa ma faca sa dau un alt raspuns. Poate nu i-am selectionat eu foarte bine din " ofertele " existente, poate am fost ocolita de norocul necesar sau poate acelasi mod tembel si inexplicabil si-a facut singur loc, dand din coate sau tarandu-se printre experientele mele din prezent. Ultimul prieten pe care l-am avut mi-a trimis un sms spunandu-mi ca " nu are obligatia, nici macar morala, sa ma ajute ". Drum bun, cale batuta si nu stiu cum te privesti in oglinda, dar eu sigur nu vreau sa te mai privesc niciodata.

Poate as fi avut un alt raspuns daca intr-adevar, prietenii ar fi fost acolo sa se bucure pentru binele meu si sa faca raul sa treaca altfel decat a reusit sa treaca. Sau poate daca ar fi fost sinceri, oricat de urata ar fi fost realitatea. Sau daca nu mi-ar fi intors spatele cand aveam mai multa nevoie de ei. Sau daca nu m-ar fi " ajutat ", decat sa imi scoata ochii dupa, desi nici macar nu au reusit sa ma ajute, nici macar partial.

Parea simplu la inceput, cand totul incepea frumos. Dupa, ca vorba cantecului, " Pacat ", iti spui in sinea ta, dar pana la urma e viata ta. Incet, incet, iti dai seama ca ai aripile frante si de prieteni. Eu mi-am dat seama ca nu am nevoie de aripi sa zbor. Oricat de realist ar suna, m-am trezit. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Si acum, eu imi sunt cel mai bun prieten. De fiecare data cand ma pierd, ma regasesc cu ajutorul celui mai bun prieten, doar printr-o simpla introspectie. Azi mi-am dat seama cat de gol poate fi sufletul sau creierul unei persoane care isi inseala prietenii, sau macar cei carora indrazneste sa le spuna prietenii. Oare acea persoana nu a auzit de proverbul " Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. " ? Nu cred, mi-e mila pentru faptul ca nici macar nu isi da seama cu adevarat ce face. Insa mi-am dat seama ca nu ii poti educa pe toti si ca viata e prea scurta pentru a o face pe a doua Maica Tereza chiar si incercand sa faci acest lucru. Energia care ar fi fost canalizata pentru acest proces e acum canalizata intru totul asupra mea. Pentru ca nimeni nu ma poate iubi asa de mult cum ma iubesc eu insami.

Cu timpul, trecand prin diverse situatii, cauzate de diversi oameni, mai mult sau mai putin apropiati, mai mult sau mai putin interesati de binele meu, sansele de promovare a prietenilor pe scara mea au devenit din ce in ce mai putine, pe cand cele de " concediere ", s-au ridicat la nivelul crizei ce s-a imprastiat prin lume. Ca de obicei, cu zambetul pe buze, mi-am luat " La revedere " fara a lasa sa se vada prea multe din aranjamentele din spatele cortinei. Acelea sunt numai pentru vizionarea mea, si regizor si actrita principala in piesa vietii mele.

Cat despre prietenii mei, ma bantuie o singura intrebare... Daca viata ne ofera drumuri cu sageti ce iti indica cea mai buna cale, de ce suntem neatenti si deraiem ? Nu voi intelege niciodata lucrul acesta, poate e unul din misterele lumii in care traim. Sau poate consecintele faptelor noastre sunt mai nebanuite decat am crede.

Cand eram mica, auzeam adesea ca un prieten adevarat e ca o comoara. Eu nu mai cred in povesti acum, cred doar ca in mine se afla o comoara pe care numai eu o pot estima la adevarata ei valoare. Cine va avea rabdare sa o descopere, e liber sa isi aleaga drumul prin care o va face si daca o va face pana la capat. Asta nu ma va impiedica in reusita mea de a-mi duce drumul la bun sfarsit, trecand prin toate etapele pe care mi le doresc pentru calatoria mea frumoasa. La urma urmei, liberul arbitru este un drept castigat al oamenilor, insa putini si-au citit cu grija instructiunile vietii.

Despre prieteni, cu drag... NOT! Deocamdata nu. Despre mine, vant in panze si pagini ce asteapta sa fie umplute cu noi aventuri...

By Sara N