Nu cred ca tot ce a fost in viata unui om trebuie sters ca sa poti reincepe mereu o viata "proaspata" pentru ca astfel am pierde foarte mult din ceea ce suntem, insa multe fantome ale trecutului ar trebui "exorcizate" intr-un anumit fel. Mi-o spun mie dar si unor prieteni pe care-i mai vad precum testoasele ducand in spate un ditamai sacul de sentimente, amintiri, regrete, reintoarceri si care nu vor sa lase nici o faramita din el jos.

A venit un nou an, ne propunem o gramada de lucruri, scriem rezolutii, facem planuri, dar o gramada de funii ancorate cine stie pe unde ne vor tine pe acelesi maluri poate, sau vom vasli cu greu fara sa stim de ce tragem asa de tare sa ne desprindem putin. E destul usor sa ne propunem sa mai slabim cateva kilograme, dar nu prea reusim pana la urma, sa ne terminam nu stiu ce proiect inceput, sa avem mai mult timp pentru cei din jur (generozitatea macar planuita e destul de facila) sau pentru noi, sa acultam toata muzica pe care am vrea-o, sa citim toate cartile ramase nedeschise si sa calatorim in locuri unde am si uitam cat am visat sa le vedem. Poate de data asta, in anul asta chiar le vom face pe toate.

Dar cum se poate inchide un capitol al vietii, cand stii sa pui punct definitiv si cum poti invata sa uiti. Uneori poate chiar si lucrurile cele mai frumoase pe care le-ai avut trebuie sa le poti macar lasa de-o parte, nu uita, ca te-ar saraci. Dar altfel nu ai cum sa mai faci loc si clipelor ce trebuie sa vina. Cu bune, cu rele. Ma privesc pe mine si privesc in jur si parca vad o oglinda in cazul asta.

Avem un pumn de momente ale vietii, de prietenii, de iubiri dintre care nu vrem sa dam drum la niciuna. Si nu ne dam seama ca deja ne doare mana de cat de strans le tinem, ca nu ne mai incap, ca ne apasa, ca tot ce sta sa vina comparam cu ele si trecutul e mereu poleit intr-o lumina idilica. Bun, poate ca eu imi spun ca sunt puternica si ca de maine voi selecta din tot ce port dupa mine si unele amintiri le voi trimite la pastrare cerandu-le sa nu ma mai viziteze prea curand ca sa-mi dea voie sa respir ce e acum. Dar cum as putea sa fac asta si cu un prieten care nu mai poate iesi dintr-un carusel nebunesc al fostelor sentimente, care iubeste si uraste aceleasi persoane in cerc, revenind pe rand la ele si despartindu-se apoi, maladiv.

M-am gandit la titlu piesei lui John Osborne "Priveste inapoi cu manie" si mi-am dat seama ca in trecut trebuie sa ne uitam cu drag si ingadiunta, ne partine si am lasat o parte din noi in fiecare loc din el, dar nu trebuie sa stam pironoti spre el. Ba poate chiar n-ar trebui sa privim decat rar, atunci cand vrem sa mai aducem ceva bun de acolo pentru ce sta sa vina.

Nu sunt un profesor de viata dar sunt un om increzator in bine, in ceea-ti poti dori si ti se va implini si mai ales incep sa devin tot mai alergica la ceea ce nu reusim sa lasam, de ceea nu ne putem desparti. Mi-e tot mai greu sa ma justific sau sa-mi justific prietenii care aduna la nesfasit ce-au trait si se reintorc acolo. Nu trebuie sa renuntam niciodata la prieteni, oameni iubiti, fiintele dragi chiar daca e vorba de-un iepure sau o floare dar acestea sunt vii, respira langa noi, cresc cu noi si ne ne vom petrece si viitorul impreuna. Ceea ce insa a avut un inceput dar si un sfarsit trebuie sa intre intr-un sertar frumos al sufletului care are o incuietoare pe care avem curajul s-o inchidem.

Si-mi amintesc de o fraza frumoasa care spunea ca iubirea e minunata cand incepe, e teribila cand se termina dar ar trebui sa luam mai mult in considerare tot ce este intre acestea. Sa nu pierdem ocazia de o trai.

By R.Focsa

Comentarii Nu exista comentarii pentru acest site.	Nume:* Email:* Site(daca ai): Comentariu:*   Cod securitate:*   *campuri obligatorii

Horoscop     zilnic

Horoscop compatibilitate