Adolescentul încearcă, cu înfrigurare, să se cunoască şi să se autoevalueze în raport cu realizările sale şi ale altora. El se întreabă adeseori, ‘cine sunt eu?’, iar răspunsurile ce şi le dă se bazează pe maturizarea intelectual-afectivă foarte evidentă pentru unii adolescenţi, chiar de la 16 ani, iar pentru alţii la 18 ani.

    O caracteristică a adolescenţei este şi proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei preocupări este interesul pentru profesia pe care o va îmbrăţişa,  determinându-l la reflecţie asupra vieţii sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de propria persoană nu înseamnă însă fuga de societate. Caracteristica principală a adolescentului este un puternic impuls către acţiune. Acum dispar dorinţele vagi şi apar ţelurile bine conturate, visarea ia forme conştiente.

Descrierea, oricât de schematică, a “portretului” adolescenţei nu poate ignora problema originalităţii ca atribut predilect al indivizilor care o traversează. Dorinţa de originalitate reprezintă, din punct de vedere psihologic, o caracteristică esenţială a adolescenţei, numită tendinţa afirmării de sine, tendinţa de afirmare a propriei personalităţi.

      Dorind să atragă atenţia asupra sa, adolescentul se consideră punctul central în jurul căruia trebuie să se petreacă toate evenimentele. Forţele proprii sunt considerate superioare faţă de ale celorlalţi oameni, opinie care decurge dintr-o insuficientă cunoaştere de sine. Acesta doreşte ca toate acţiunile sale să fie cunoscute şi apreciate de adult.

    Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescenţii căutând să se evidenţieze prin fizicul bine conformat, îmbrăcămintea care diferenţiază, care scoate în relief propria persoană. Vizibilă este şi o altă expresie a tentaţiei originalităţii în adolescenţă – limbajul “colorat”, presărat cu expresii “căutate”, cu neologisme şi arhaisme. Adolescentul îşi alege cu grijă cuvintele, utilizează din abundenţă citate şi expresii celebre, maxime şi cugetări savante despre care insinuează că i-ar aparţine. În privinţa limbajului, adolescenţei îi este proprie şi tendinţa de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri “cifrate”, şi anume, a unei vorbiri populate de expresii argotice. De obicei, circulaţia acestui fel de limbaj are loc în cadre restrânse, în grupuri spontan constituite şi combaterea acestui fenomen necesită eforturi educative prelungite.

      În strânsă legătură cu limbajul, tentaţia originalităţii se exprimă şi în corespondenţa adolescenţilor, caracterizată prin aceeaşi “ploaie” de citate, prezentă în limbajul lor.

      Dominantă pentru tentaţia originalităţii la această vârstă este prezenţa spiritului de contradicţie. În special discuţiile dintre adulţi, la care iau parte şi adolescenţii, ajung repede să fie monopolizate de întrebările iscoditoare ale acestora din urmă, de afirmarea spiritului lor de contradicţie. Nu de puţine ori, adolescentul se contrapune în discuţie chiar când e conştient de faptul că nu are dreptate. El e mobilizat atunci de aceeaşi statornică tentaţie de a atrage atenţia asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seamă.

     Datorită creşterii experienţei generale de viaţă, ca şi datorită maturizării, în adolescenţă are loc procesul de erotizare a sensibilităţii.

    Percepţiile şi spiritul de observaţie devin foarte vii, capătă o mare adâncime. Preadolescenţa şi adolescenţa sunt perioade ale observaţiei analitice. Percepţiile sunt incluse într-o problematică mai largă, sunt supuse sarcinilor gândirii. Preadolescenţii şi adolescenţii observă pentru a verifica, pentru a înţelege, pentru a surprinde ceea ce-i interesează.

    Atenţia. În această etapă se dezvoltă atenţia voluntară, iar cea involuntară şi cea postvoluntară devin mai eficiente. Funcţiile intensive ale atenţiei sunt deplin dezvoltate, creşte capacitatea de concentrare. Dezvoltarea cunoştinţelor diverse dezvoltă spiritul de observaţie şi a diferitelor interese gnosice, organizează noi particularităţi ale atenţiei: natura începe să fie privită cu ochi de “naturalist”, cu ochi de “fizician”etc.

    Memoria. Conţinutul memorial la adolescent reflectă în mare măsură interesele lui. Astfel el reţine uşor şi cu plăcere acele date şi fapte care se leagă de orientarea sa generală îndreptată spre ştiinţele realiste sau cele umaniste, adesea această selecţie făcându-se în detrimentul celorlalte preocupări.

    Imaginaţia. Concomitent cu capacităţile intelectuale, adolescentul se caracterizează şi prin dezvoltarea deosebită a imaginaţiei. Mai evident este progresul imaginaţiei reproductive, a cărei prezenţă se simte puternic în întreaga activitate a tânărului, acesta având importante însuşiri originale. În afară de imaginaţia reproductivă care ajută în însuşirea sistemului de cunoştinţe transmise în procesul instructiv, se dezvoltă tot mai sensibil imaginaţia creatoare, a cărei material ce o alimentează preadolescenţa şi adolescenţa îl găseşte în realitatea în care trăieşte, trecutul istoric, diverse amintiri în legătură cu propria persoană, anumite acţiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei, sentimentul de dragoste care începe să se manifeste. Prin creaţiile lor, îşi exprimă propriile judecăţi şi atitudini în legătură cu problemele ce-i frământă. În repertoriul creaţiei artistice se exprimă exuberanţa, bucuria, dragostea de viaţă, sentimentul de iubire.