De cele mai multe ori, copiii simt si observa dificultatile de comunicare dintre parintii, anticipand astfel o eventuala ruptura a relatiei acestora. De aceea, nu are rost sa deschideti subiectul de fiecare data cand aveti o disputa, mai ales ca certurile nu sunt mereu la fel de intense. Incercati sa solutionati conflictele in liniste, si nu renuntati sa luptati pentru a ajunge la un consens marital, decat in momentul in care sunteti siguri ca nu a mai ramas nimic de salvat! Dupa ce ati ajuns insa la concluzia ca nu va mai leaga nimic, stati de vorba si ganditi-va serios la maniera cea mai fericita de a aborda discutia legata de divortul care se apropie.    

    Ne vom opri in cele ce urmeaza la consecintele pe care le poate avea divortul asupra copiilor deoarece acesta este din ce in ce mai frecvent chiar si in societatea romaneasca.

    Ceea ce afecteaza cel mai mult copilul este stresul psihologic care apare in cadrul conflictelor familiale si mai putin structura familiala sau situatia sociala. Venim in sustinerea acestei afirmatii cu multitudinea de cercetari in domeniul atasamentului care demonstreaza inca o data ca dezvoltarea copilului este dependenta de capacitatea parintilor de a stabili legaturi sanatoase in cadrul familiei, iar o atmosfera conflictuala nu ar face decat sa inabiliteze inca o data parintii in rolul lor de protectori si indrumatori.

    Amintim aici de experimentele lui Bowlby si ale lui Mary Ainsworth care concluzioneaza importanta formarii atasamentului in primele luni de viata pentru evolutia ulterioara a individului, dar si tipul de atasament format: securizant, anxios/evitant sau ambivalent.

    La investigarea unor situatii familiale extrem de nefavorabile, de exemplu familii in care exista mari tensiuni, parinti care sunt neglijenti si abuzivi, s-au descoperit deseori probleme serioase. De exemplu s-a constatat ca stresul si depresia parintilor au legatura cu dezvoltarea atasamentului insecurizant la copii (Jarvais si Creasey, 1991, in A. Birch). Putem presupune ca acest tip de atasament va fi la randul sau sursa de stres emotional atat pentru familie cat si pentru viitoarele relatii ale copilului care va avea tendinta sa repete pattern-ul invatat.

    Carlson si colab.,1989 (in A. Birch) examinand un esantion de copii neglijati si inadecvat tratati au evidentiat faptul ca aproximativ 80% dintre ei au dezvoltat un atasament dezorganizat si dezorientat (descris de Main si Soloman, 1986 si adaugat la clasificarea lui Mary Ainsworth).

    Este foarte probabil ca regimul stresant si contradictoriu dintr-un cadru familial abuziv sa interfereze cu organizarea unui sistem eficient de atasament.

    Nu este inca clar care sunt trasaturile cele mai importante ale comportamentului parental in dezvoltare atasamentului securizant, in ce fel influenteaza calitatea relatiei dintre parinti, nivelul de stres din familie, etc.
Putem aminti aici cateva dintre studiile care fac legatura dintre atasamentul timpuriu si relatiile ulterioare pe care le stabilesc indivizii.

    Parkes & co., 1991, au aratat ca adultii care au avut relatii dificile cu proprii parintii au copii cu care au stabilit o relatie de atasament insecurizant. Dar si aici apar multe exceptii.
Main & co., 1985, concluzionau  ca mamele care au avut o copilarie nefericita dar au o buna relatie cu proprii copii erau capabile sa analizeze rational propriile experiente, pe cand cele care au o relatie bazata pe atasament insecurizant cu proprii copii nu erau capabile sa analizeze in mod rational propriile experiente.

    Aceste studii ne ofera un posibil raspuns al legaturii dintre stresul emotional existent in familie si care influenteaza nu doar parintii ci si copii, uneori in mod direct, alteori pe cai ocolite, dar nu reprezinta o regula pentru ca existenta multiplelor exceptii indica influenta altor factori determinanti in evolutia individului.

    Daca efectele divortului pot fi dezorganizatoare pentru copil, in sensul in care influenteaza calitatea adaptarii ulterioare, putem afirma ca el reprezinta un factor de stres care actioneaza  asupra dezvoltarii copilului, pe termen mai scurt sau mai lung, cu efecte mai vizibile sau mai putin vizibile.Trebuie de aceea actionat in consecinta si luate masuri de sustinere psihologica a copilului in timpul unui asemenea eveniment si de consiliere a familiei pentru a actiona cat mai adecvat si cu efecte cat mai putin traumatizante pentru copil.

    Au si copiii un cuvant de spus in privinta divortului?

    In ceea ce priveste separarea propriu-zisa, nu. Daca nu au implinit inca 13 ani, curtea de judecata nu ii audiaza, si nici nu au dreptul sa participe la intrunirile aocatesti. Parintii trebuie sa isi asume responsabilitatea de a discuta cu copiii chestiunile impuse pe cale legala cuplului recent destramat. Daca acestia din urma reactioneaza negativ, datoria sotilor este aceea de a identifica motivele, si de a aplana situatia, cu ajutorul explicatiilor, al calmului si al rabdarii.

    Cum suporta adolescentii lovitura divortului?

    Varsta adolescentei constituie in sine o perioada destul de dificila si fara problemele de familie. Este adevarat ca tinerii inteleg situatia mai bine si ca reusesc sa se exprime mai eficient, insa exista si un revers in acest sens. Ei pot ajunge sa traiasca adevarate drame, mai ales prin prisma faptului ca se confrunta si cu rebeliunea specifica varstei. Unii adolescenti raman traumatizati in urma separarii parintilor, in vreme ce altii percep gresit conceptul de familie si unitate in cuplu.

    Urmarea pe termen lung a acestei ultime variante se regaseste in viitori adulti dezechilibrati din punct de vedere emotional, incapabili de a relationa in mod armonios cu sexul opus, si nu numai. Fireste, si copiii pot trai astfel de traume emotionale cauzate de divort, insa incidenta este mult redusa, desi nu neaparat si mai facila. Chiar si asa, adaptabilitatea umana este cu totul remarcabila, astfel ca, sprijiniti de parinti si de psihoterapeuti avizati, copiii/adolescentii pot gasi resursele necesare depasirii acestui moment crucial.