Fiecare poteca dezvaluie acelasi mister - Florenta - unul dintre cele mai frumoase orase din lume. Gradini, monumente, cladiri, strazi... adevarate opere de arta.
Capitala a provinciei Toscana, Florenta a fost denumita sugestiv datorita importantei sale culturale - "Atena Italiei". Si nu degeaba ... Daca la Roma intalnesti la fiecare pas vestigii romane, vechi de milenii, la Florenta dai nas in nas cu istoria infloritoare a artelor italiene. Toti “greii” literaturii, pictorii si sculptorii din perioada Renasterii au trecut macar o data pe aici. Florenta(it. Firenze) , cu vastul sau patrimoniu istoric, artistic si cultural, e considerata un punct culminant in arta si arhitectura. Este de ajuns sã ne amintim cã, dupã cum spun statisticile UNESCO, un covârsitor procent de 60% dintre cele mai importante opere de artã incluse în patrimoniul cultural al lumii se aflã în Italia si dintre acestea, jumãtate sunt în Florenta, si nu mai este nimic de adãugat.
Va trebuie macar o zi numai pentru a va plimba prin centrul istoric al orasului. Incepeti cu Domul, care are 500 de ani vechime si este al treilea ca marime din lume, dupa catedrala St. Peter din Roma si St. Paul din Londra. Aici puteti admira usile de bronz ale lui Ghiberti, aflate la Museo dell Opera del Duomo, cupola maiestuasa a domului lucrata de Brunelleschi si turnul cu clopot al lui Giotto. Ziua nu poate fi incheiata decat la Galleria degli Uffizi, unde majoritatea turistilor nu se pot dezlipi de Nasterea lui Venus, semnata de Boticelli. Galleria Uffizi are 45 de camere si 1.600 de tablouri.
Traseul celei de-a doua zi incepe cu Galleria dell Accademia, unde se afla statuia lui David, lucrata de Michelangelo, continua cu frescele superbe din Cappela dei Magi din Palatul Medici si se termina la podul Ponte Vecchio peste raul Arno, vechi de 500 de ani, de unde puteti admira apusul soarelui.
In a treia zi, vizitati cartierul Oltrarno, unde aveti ocazia sa admirati splendoarea Palatului Pitti (resedinta familiei Medici), gradinile Boboli, dar si magazinele de antichitati din zona. Palatul Pitti, cel mai mare din Florenta, a fost construit de familia Pitti in 1460 si vandut mai tarziu familiei Medici, care l-a modificat. In prezent, adaposteste mai multe muzee, cel mai vizitat fiind Galleria Palatina, ale carei camere sunt exact asa cum le-a lasat familia Medici. Nu trebuie sa ratati nici Santa Croce, cea mai mare biserica franciscana din lume, cunoscuta mai degraba pentru faptul ca aici se odihnesc Galileo, Michelangelo si multi alti artisti celebri.
Simbolul romantismului profund,Florenta este cea care a dat lumii nume precum Boccaccio, Cellini, Dante, Leonardo da Vinci, Michelangelo sau Machiavelli. Strazile mici si intortocheate te vor duce spre podurile de peste Arno, cum este si Ponte Vecchio, unde turistii obisnuiesc sa lase lacatele tocmai pentru a se intoarce. Tot pe Ponte Vecchio au fost construite celebrele macelarii care s-au transformat, din ordinal lui Lorenzo, in magazine de bijuterii.
Florenta este doar o mica parte din cea mai frumoasa regiune a Italiei, Toscana, renumita pentru peisajele, vinurile si bucataria traditionala. Nu uita sa intri la Gilli`o, pe Via Roma, unde vei gasi prajituri delicioase. Si ca sa te ajut pana la capat, iti recomand sa treci pe la Fuori Ponta, unde vei putea gasi peste 500 de sortimente de vinuri.
Pauza de masa...
Daca vii in Florenta, trebuie neaparat sa stii ce presupune un meniu specific. La aperitiv se serveste salam, branza si bruschette, de altfel, ceea ce noi numim gustare rece.
Urmeaza lasagne sau spaghetti, apoi bistecca alla fiorentina sau peste cu garnitura, salata sau cartofi prajiti. Lista se incheie, negresit, cu un delicios desert, de regula, tiramisu sau millefoglie.
In Florenta nu ai nevoie de oameni care sa-ti vorbeasca despre locuri, pentru ca cele din urma reusesc sa intre pe sub pielea turistului si se prezinta singure. Nici un alt oras din lume nu poate crea un sentiment asemãnãtor cu acela pe care îl vei simti intrând în atmosfera de basm a Florentei, ce are în spate secole de artã.