Multe lacrimi, imbratisarea de final si un sarut arzator cat sa imi ramana pentru intreaga viata. Nu le voi uita niciodata si nici nu cred ca as vrea sa uit vreodata ceva. Promisiuni ca voi merge inainte, ca nu ma voi uita inapoi si imi voi cladi un viitor in care alti oameni vor aparea si voi trai alte sentimente, senzatii, ca situatiile si oamenii vor fi diferiti pentru ca eu, la randul meu, sunt acum diferita.

Insa timpul trece si fiecare coltisor care ma inconjoara imi aduce aminte de trecut. Imi iau telefonul in mana pentru a ma uita la ceas si degetele ii formeaza automat numarul de telefon. Inchid, ca si prima data cand l-am sunat, deoarece nu stiu ce reactii as putea trezi de ambele parti.

Dupa cateva luni, in care starile de dor, de neliniste, de singuratate alterneaza cu cele de ignorare, dezmat, rebeliune, dupa petreceri care sa umple prin cunoasterea altora golul lasat de el, descopar ca degetele mele inca mai au acelasi reflex. Incerc sa arunc telefonul de pereti, insa pe perete vad tabloul pe care l-am luat impreuna. Curiozitatea ma macina si formez numarul de telefon. Imi raspunde cu aceeasi emotie in glas si se fastaceste in acelasi fel cu care m-am obisnuit demult. Poate asa se explica de ce i-am strigat pe urmatorii cu acelasi nume, cu care ma obisnuisem. Ma alinta la fel cum o facea si intr-un mod atat de natural incat nu ma intreb care i-ar fi motivele.

Stabilim o intalnire pe care o amanam de prea multe ori pentru ca scuzele sunt multe si emotiile mele deja ii dau de furca mintii, deoarece inima e anesteziata de prea mult timp pentru a mai simti ceva.

In sfarsit, ne vedem pentru o cafea, care se transforma intr-o plimbare in parc si o mica alcoolizare. Ma uit cu aceiasi ochi la el, pe care ii ascunsesem acum multe luni de zile si pe care nu i-a mai vazut nimeni de atunci. Rad prea mult la glume, vorbesc prea mult si ma fastacesc din senin. Nu acesta era planul meu cu care plecasem de acasa, insa uit de orice regula si ma comport ca si cum as fi iesit cu cel mai bun prieten al meu. La urma urmei, vina a fost a amandurora, in proportii diferite, insa nu putem uita ceea ce ne-a adus impreuna. Nu putem uita din doua posibile motive : nu vrem sa uitam sau chiar legaturile dintre noi pot rezista si se pot transforma intr-o prietenie ce poate dura cat timp ii este dat.
Dupa dragoste mai poate exista prietenie ? Dupa focul ce a consumat doua persoane pana la epuizare, facandu-i sa nu se mai regaseasca reciproc si sa se caute in alte parti, mai poate exista o raza de soare ? Dupa imbratisarile pline de pasiune si saruturile ce muscau din carnea fiecaruia, mai poate exista un zambet platonic si pur prietenesc, sau o strangere de mana fara conotatii ascunse ?

Cum poti evita toate aceste intrebari si mai ales, raspunsurile lor ? Multi nu sunt de acord cu mentionerea relatiilor de amicitie dupa incheierea relatiilor, mai ales a celor dureroase, cel putin pentru una din parti. Multi sunt de parere ca ceea ce i-a unit pe cei doi intr-o relatie poate sa se transforme intr-o amicitie , lasand la o parte aspectul pasional din relatia initiala si transformandu-l in posibile recomandari pentru serviciu, iesiri la concerte si imprumutat carti in timpul liber.

Inca am dubiile mele legate de acest aspect al vietii. Nu au existat precedente in acest sens pentru a le  putea compara. Cand am pus punct, am tras linie groasa si m-am postat cuminte la inceputul randului, pentru a-mi cauta majuscula cu care sa imi incep urmatorul paragraf. Inca am dubiile mele legate de momentul cand dorinta mea de a-l saruta apasat va lua nastere si va strica totul. Dubiile mele sunt legate de posibilitatea aparitiei acestei dorinte, dar si a situatiei opuse, de aceea se numesc dubii. Oare poti fi prietena cea mai buna a iubitului cu care iti imaginai in trecut ca vei imbatrani frumos, si acum impartiti amandoi viata cu persoane diferite ? Sau sfarsitul  relatiei de prietenie este prevestit de cel trait in trecut ?
Sau traim prea mult cu gandul la intrebari fara raspuns in loc sa traim intens momentele care ne sunt date de prezent ? ... Prea multe ganduri si o singura minte care sa le ordoneze.

By Sara N