Am locuit o perioadă pe malul german al Rinului, acolo unde salata de icre şi prăjiturile eclaire lipseau cu desăvârşire. Dar ştiam că dincolo de lebede, la supermarketul francez, le găseam în diferite sortimente, alături de pâinea franţuzească şi multele bunătăţi de care nemţii nu ştiau să se bucure. Acolo, peste apă, se întindea până la Voghezi, Alsacia. De multe ori - uneori chiar în fiecare weekend – evadam din ordinea sufocantă a Germaniei ca să respirăm pe străduţele din Colmar, un oraş alsacian în care, datorită flair-ului său latin - făcând abstracţie de unele influenţe arhitecturale germane - ma simţeam ca acasă.

Alsacia, în general, are un aer romantic. Dealurile şi câmpiile ei de la poalele munţilor sunt acoperite cu şiruri de vie, care toamna îşi trimit parfumul peste tot, printre case, până departe, parcă invitând turiştii să guste din aroma boabelor lor. Căci localnicii le cunosc prea bine savoarea; iar străduţele înguste dintre vii duc prin sătucuri cu case ca în poveşti, cu flori la geamuri, cu podeţe şi stâlpi îmbrobodiţi cu flori căţărătoare. Iarna însă, florile sunt înlocuite cu crengi de brad împodobite cu beculeţe, cutii de cadouri şi panglici colorate şi lucioase.

Dacă vei alege să mergi de sărbători în Ribouville sau în Riquewihr – mici oraşe medievale ale căror centre s-au păstrat intact – oricât de cruntă ar fi iarna, vei fi uimit de atmosfera caldă şi confortabilă a acestor localităţi. Lume de pretutindeni, turişti de o zi, localnici cu căţei în lesă parcurg piatra pavată cu secole în urmă discutând domol sau încălzindu-se cu un pahar de vin fiert autohton. Negustori îţi vor ieşi în cale şi îţi vor oferi pentru gustare din fursecurile pe care le coc în prag de Crăciun. Nu evita să le încerci! Sunt delicioase! Nu lipsesc nici artiştii străzii cu acordurile cântecelor de iarnă. Totul este o contopire de culoare, de vechi, de savoare şi bună dispoziţie, de “german” şi “francez”.

Aparţinând cândva Germaniei, Alsacia a preluat atât tendinţe arhitecturale cât şi sistemul biroctratic german, iar până în anul 1918 limba oficială din instituţii şi învăţământ a fost germana. O astfel de impunere împarte populaţia în trei segmente: în cetăţeni pro, contra sau indiferenţi. Mulţi dintre cetăţenii contra au plecat în regiunile în care se puteau exprima în limba maternă, cei pro au dezvoltat entuziasmul faţă de ţara de peste Rin preluând şi mixând elemente culturale, urmând ca indiferenţii să le consume. Această mixtură o întâlneşti şi la târgurile de Crăciun, în arta culinară sau la evenimentele organizate pentru sărbători. Francezii gătesc nemţeşte, nemţii merg cu colindul la uşile franceze, francezii vorbesc germana, nemţii le beau vinul.

Trecerea dintre ani se sărbătoreşte cu champagne şi artificii. Iar dacă te afli la castelul Haut-Koenigbourg în vârf de munte, vei putea pecetlui anul rămas în urmă în splendoarea priveliştii în care pământurile acestor două naţii se contopesc. Cel târziu acolo sus, peste toţi şi toate, vei aduna voinţa şi energia pentru a duce la îndeplinire toate planurile propuse pentru următorul an.

By Giulia Gologan