Intarirea imunitatii copilului tau!

Sanatate , Sanatatea copilului
04.03.2009 -

2.5 - 6 voturi

Vizualizari articol: 1071
Comentarii: 0
Intarirea imunitatii copilului tau!
Sumar definita, imunitatea reprezinta totalitatea mecanismelor de aparare a organismului impotriva elementelor straine de acesta, in particular agenti infectiosi. Cu totii am auzit de imunitate, ne-am vaccinat, unii au luat si diverse alte medicamente pentru intarirea sistemului imun, dar ce este de fapt imunitatea ?

Fie ca este vorba despre tai sau pritenii copilului tau, sanatatea in familie este un lucru important. Parintii reprezinta un model pentru copii, asadar nu doar "teoria" invatamintelor pentru cei mici este utila, ci si demonstratia acestei teorii. Pentru ca cei mici sunt predispusi infectiilor mai ales de natura respiratorie, intarirea sistemului imunitar devine un lucru important atat pentru ei cat si pentru parinti.

Sfaturi practice:

1. Ai grija de alimentatia lui

Da-i copilului fructe si legume proaspete la fiecare masa, contin vitamine si minerale care sustin sinteza de anticorpi. Nu uita ca este sezonul citricelor, fructe pline de vitamina C! Nu strica sa-i incluzi in alimentatie usturoiul, "antibiotic natural", care contine substante cu rol antiseptic.

Vitamina C este utila mai ales in timpul racelilor, iar daca este administrata pe stomacul gol cu ceva timp inaintea meselor, va creste pofta de mancare. Citricele contin aceasta vitamina, insa intr-o cantitate mai mica, iar metalele o inactiveaza (nu amestecati limonada cu lingurita).

Mierea este si aliment, si medicament: folositi-o ori de cate ori se poate, in locul zaharului rafinat. Polenul si propolisul au actiuni imunitare stimulatoare, dar si alergizante. Echinaceea este tot un stimulent al cresterii rezistentei naturale.

2. Asigura-te ca doarme suficient
Sanatatea copilului depinde si de respectarea orelor de somn. Cu cat e mai privat de odihna, cu atat i se va reduce numarul de globule albe si, prin urmare, va fi mai sensibil in fata agentilor patogeni.

3. Nu abuza de antibiotice!
Cel mai adesea, infectiile sunt tratate cu antibiotice. Insa doar cazurile bacteriene pot beneficia de acest tratament, iar administrarea profilactica de antibiotice este, de foarte multe ori, nejustificata.

Medicamentele impiedica, intr-o masura destul de mare, formarea raspunsului imun, pe de o parte, si, pe de alta, duc la dereglarea florei microbiene normale. Aceasta dereglare favorizeaza dezvoltarea unor tulpini de germeni tot mai rezistenti si permite chiar imbolnaviri cu agenti patogeni "banali".

4. Educatia

Este important ca cel mic sa invete cum sa isi aleaga prietenii, acestia sa fie curati si sa cunoasca normele de igiena. De asemenea trebuie invatat sa se fereasca de oamenii bolnavi. Totodata igiena stricta poate fi daunatoare, cel mic neinteractionand cu germenii normali si prea putin patogeni, astfel nu capata imunitate fata de ei. Deci nu tineti copilul "in eprubeta" dar invatati-l sa spele alimentele si mainile.

Regula generala

Cel mai sanatos pentru copii este sa-i hraniti zilnic cu legume si fructe proaspete, de sezon, sa-i scoateti afara, indiferent de vreme, si sa aveti grija ca acestia sa se odihneasca suficient. Nu administrati nici un medicament sau supliment natural o perioada indelungata! Alimentatia echilibrata, miscarea si jocul in aer liber, mese si somn la timp, dragostea si atentia parintilor sunt tot atatea mijloace de fortificare a organismului!




Comentarii
Nu exista comentarii pentru acest site.
  Cod verificare
 
*campuri obligatorii

Calculator Ovulatie

Calculator Sarcina

Frecventa Cardiaca

Indice Masa
Corporala

Calculator Calorii