Casatoria, dupa parerea mea, ar trebui sa aiba loc dupa luna de miere, nu inainte. Ea ar trebui sa se faca numai daca totul merge bine.

Luna de miere dupa casatorie este foarte periculoasa. Din cate stiu, nouazeci si noua la suta dintre casnicii sfarsesc cand sfarseste luna de miere. Numai ca atunci nu mai ai scapare, este prea tarziu sa desfaci ce-ai facut. Intreaga societate te condamna daca iti lasi sotia, sau daca sotia te lasa pe tine. Toti sunt impotriva ta, de la lege pana la religie.

In realitate, societatea ar trebui sa creeze toate barierele cu putinta pentru casatorie, si nici una pentru divort. Societatea n-ar trebui sa-i lase pe oameni sa se casatoreasca atat de usor. Tribunalul ar trebui sa impuna bariere - sa traiesti cu femeia cel putin doi ani, si abia dupa aceea sa-ti dea voie sa te casatoresti cu ea. Acum se face exact pe dos. Daca vrei sa te casatoresti, nimeni nu te intreaba daca esti pregatit sau este doar un capriciu.

Ar trebui ca doua persoane sa fie lasate sa traiasca impreuna indeajuns de mult pentru a se cunoaste, pentru a se familiariza una cu cealalta. Daca ar vrea sa se casatoreasca inainte de asta, n-ar trebui sa li se permita. Atunci divortul ar disparea din lume. Cum insa casatoriile se fac din romantism, divortul exista.

Romantismul este bun daca esti poet - si se stie ca poetii nu sunt soti buni sau sotii bune. De fapt, poetii sunt in majoritate burlaci, isi fac de cap dar nu se lasa prinsi, si de aceea romantismul lor ramane viu. La incheierea unei casatorii nu poezia trebuie sa primeze. Lasa poezia sa se duca, sa vina proza, si pe urma aseaza-te la casa ta. Pentru ca viata de zi cu zi e mai mult proza decat poezie.

Pentru casatorie omul trebuie sa fie indeajuns de matur. Maturitatea inseamna ca omul nu mai e un prost romantic. Intelege viata, intelege responsabilitatea vietii, intelege problemele care apar atunci cand esti cu o alta persoana. Accepta toate acele dificultati, si totusi se decide sa traiasca alaturi de persoana respectiva. Nu spera ca viata in doi o sa fie raiul pe pamant, numai lapte si miere si trandafiri; stie ca realitatea e dura. Trandafirii sunt putini si u multi spini.

Cand ajungi sa fii constient de toate aceste probleme si totusi hotarasti ca merita riscul de a fi cu cineva decat sa fii singur, casatoreste-te. Atunci casatoria nu va ucide iubirea, pentru ca iubirea e realista. Casatoria ucide numai iubirea romantica. Iar iubirea romantica este ceea ce oameni numesc iubire de licean. Nu trebuie sa te bazezi pe ea. Trebuie sa privesti mai realist viata, mai prozaic.

Casatoria in sine nu distruge nimic. Casatoria nu face decat sa aduca la suprafata ce e ascuns in tine. Daca in tine e ascunsa iubirea, casatoria o aduce la suprafata. Daca iubirea e doar un simulacru, o prefacatorie, mai devreme sau mai tarziu va disparea, si atunci va iesi la suprafata realitatea personalitatii tale urate.

Nimic nu poate sa distruga iubirea. Daca exista, ea continua sa creasca. Insa parerea mea este ca, in majoritatea cazurilor, ea nu exista de la inceput. Exista altceva care este confundat cu iubirea si, de cele mai multe ori, acel altceva este atractia sexuala. Insa ea dispare o data ce ai facut dragoste cu o femeie. Daca iubirea ta este numai atractie sexuala, ea va disparea in mod sigur.

Sa nu confunzi niciodata altceva cu iubirea. Iubirea nu poate fi confundata, ea are simptome clare. Cand iubesti cu adevarat, simpla prezenta a celuilalt te umple de fericire, iti face inima sa cante, te ajuta sa fii mai adunat, mai cu picioarele pe pamant.

Iubirea nu e pasiune, nu e emotie. Iubirea e intelegerea adanca a faptului ca cineva te completeaza, ca cineva te face sa fii un cerc complet. Iubirea iti da libertatea sa fii tu insuti: ea nu este acapararea.

Iubirea este eterna. Daca exista, creste si creste mereu. Iubirea cunoaste inceput, dar nu cunoaste sfarsit.
By Osho.