"Petra este cel mai frumos loc din lume. Nu datorita ruinelor sale, ci datorita culorilor stancilor sale, care sunt rosu sau negru, cu dungi verzi si albastre, in linii mici ondulate, si datorita teraselor si varfurilor sale, si datorita minunatului canion in care apa de izvor curge cu repeziciune si care este tocmai atat de lat incat sa incapa o camila (...). Am citit o multime de articole frumoase despre toate acestea. Totusi, ele nu au redat nici pe departe locul acesta si nici nu cred ca se poate descrie vreodata in cuvinte, de aceea nu vei afla niciodata ce este Petra cu adevarat, daca nu vii aici." (T. E. Lawrence)

In secolul 5 i.e.n., arabii nabatei au pus stapanire pe orasul edomitilor din desertul iordanian Wadi Aruba. Asezat in Valea lui Moise, intre stancile colorate in nuante de rosu, gri, albastru si galben, nabateii l-au numit Reqem, Reqmu sau Rakmu (orasul “rosu“ sau “colorat“), astazi el fiind cunoscut sub numele de Petra (grec.: “piatra“). Mai intai au locuit in corturi, apoi si-au cioplit casele si mormintele in stanca rosie, contopind astfel cultura cu natura. La inceputul erei crestine Petra se intindea pe o suprafata de 10 kmp si avea deja cca. 40 000 locuitori, iar datorita negotului lor cu tamaie, condimente si argint, nabateii duceau o viata de invidiat. Influentele grecesti, egiptene si romane vizibile in ornamentele fatadelor ne dezvaluie astazi o istorie bogata a zonei.

Locuintele racoroase, vechi de doua milenii si jumatate, au adapostit beduini, oameni ai desertului, pana la sfarsitul anilor 1980, cand turismul a inceput sa ia amploare. Parcurgand canionul lung de 1,2 km, format de vant si de apa ploilor adunata din munti, incercam sa-mi fac o imagine despre ceea ce ar fi putut fi Petra. Ca si Lawrence citisem multe despre acest loc – aflasem ca si Steven Spielberg a filmat la Petra o aventura a lui Indiana Jones - dar cand am ajuns la capatul drumului mi s-a taiat rasuflarea. Printre peretii strambi si in umbra ai canionului se vedea luminata de soare fatada sculptata in stanca si inalta de 40 m a monumentului Khazne al-Firaun - fost mormant regesc, decorata bogat, cu coloane corintene. Acesta era unul dintre cele 800 de monumente, toate scobite in piatra, ale orasului nabatean. Este uimitoare puterea omului atunci cand are vointa. Cum s-ar fi putut ciopli altfel un oras intreg in stanca, doar cu unelte rudimentare, in arsita desertului? De cata rabdare sa fi fost nevoie pana la finalizarea acestei fatade?

Cata fericire sa fi simtit maestrii ei la finalizarea fiecarei coloane...? stiau ei ca muncesc pentru eternitate? Pe marginea fatadei, parca facute la repezeala, doua randuri alaturate de trepte marunte, pentru fiecare picior in parte, aveau ca scop usurarea urcarii sufletului spre cer. Nabateii credeau in viata de dupa moarte si se ingrijeau de sufletul lor, ca el sa urce usor si nestanjenit in inalt. Noi credem in noi insine, iar tintele personale au nevoie de trepte din ce in ce mai mari. Vesnic nemultumiti pe deplin de performantele personale aspiram catre mai mult, mai bine, mai sus, mai repede, si acum!. Acest comportament nu este de condamnat, ci chiar sanatos, daca pe drum intr-acolo insa nu am pierde din vedere detaliile, etapele parcurse, odinioara poate considerate de neatins. Neconstientizandu-le se pierde plinul, culoarea vietii. De abia atunci mi-am dat seama de frumusetea vietii mele. La Petra m-am regasit.

By Giulia Gologan