Portret de femeie puternica

Autocunoastere
15.03.2011 -

4.0 - 3 voturi

Vizualizari articol: 707
Comentarii: 0
Portret de femeie puternica

 

Daca mi se sugereaza sa ma gandesc la o femeie puternica, nu ma gandesc prima data la Ioana D`Arc, Mata Hari sau Marie Curie ci prima care imi vine in minte este strabunica mea din partea tatei. Nu, nu a schimbat lumea, a schimbat doar lumea ei, dar a supravietuit si a ramas ea dupa intamplari in fata carora alti oameni ar fi cedat.

 

Aceasta este povestea ei, asa cum am descoperit-o eu, pe bucatele. Lina, s-a nascut intr-o zona de munte, in judetul Buzau, intr-o familie foarte instarita si fericita. A avut o copilarie frumoasa si curand fetita dragalasa si bucalata, a devenit o bruneta superba, inalta si bine proportionata,cu cei mai frumosi ochi albastrii. In curand, il cunoaste pe cel care urmeaza sa ii devina sot, un tanar chipes cam de aceeasi varsta, dupa care jinduiau toate fetele, insa sarac. 

Acest lucru nu a contat pentru ea, deoarece nu cunostea neajunsurile, pe care avea sa le afle curand. S-a casatorit, a avut cinci copii cu sotul ei si curand a aflat ce inseamna jignirile, umilinta si bataile. Nu dupa foarte mult timp, parintii ei pierd toata averea (hectare intregi de paduri; livezi; animale, etc) iar sotul ei moare in timpul razboiului. 

Vaduva, satula de batai, a refuzat sa se recasatoreasca. O miscare indrazneata, cu atat mai mult in timpul unui razboi si dupa un cutremur puternic precum cel din 40, cand mancarea lipsea de cele mai multe ori. Lina povestea cu lacrimi in ochi despre un polonic de terci din malai, pentru care muncea pe branci de dimineata pana noaptea si din care isi hranea toti cei cinci copii. Tot mai greu ii era sa se apere atat pe ea cat si familia ei, deoarece greutatile si suferintele vietii, nu au lasat urme pe trupul ei bine conturat si nici pe chipul ei angelic (cu exceptia ochilor ei, care nu mai straluceau si nu mai stateau larg deschisi ca altadata), iar asta o facea sa fie dorita de multi barbati. 

Tatal meu, mi-a povestit o intamplare de-a Linei, cand intr-o noapte, Bulibache (un vecin de varsta ei, cu familie, dar foarte libidinos, care ii dadea de mult tarcoale), a intrat pe geam, in camera ei, incercand sa o violeze. Lina, a reusit sa scape si sa se indrepte spre alta parte a camerei, unde tinea o pusca de vanatoare, ramasa de la parintii ei si sa il impuste pe Bulibache in picior. Dupa aceasta intamplare, Lina a devenit o femeie temuta in satul in care locuia. 

Timpul a trecut iar vremurile s-au mai schimbat, foametea a mai incetat, iar Lina se impartea intre cresterea copiilor si munca la CAP. Desigur, in acele vremuri, fiind femeie singura, nu era privita prea bine, insa in realitate cred ca era foarte invidiata pentru taria ei si pentru faptul ca indeplinea cu succes si rolul de femeie cat si pe cel de barbat. Cu trecerea timpului copii ei s-au facut mari, s-au casatorit si au avut la randul lor copii. Aici intra in schema tatal meu, care nu s-a inteles niciodata foarte bine cu parintii lui si care a gasit de fiecare data caldura parinteasca si o vorba buna la Lina, bunica lui, fiind nepotul preferat al ei, probabil pentru ca semana leit cu ea din toate punctele de vedere. Lina, nu s-a recasatorit niciodata, iar averile de pe urma parintilor ei nu au mai fost recuperate nici pana astazi. A trait pana in jurul varstei de 80 de ani si a murit cu o luna inainte sa ma nasc eu, insa ea face parte din viata mea prin povestile celor care au cunoscut-o. Nu cred ca am mostenit nici macar un sfert din frumusetea, taria si curajul strabunicii mele, insa ma simt foarte mandra ca sunt sange din sangele ei.

By Mihaela Rotaru

 





Comentarii
Nu exista comentarii pentru acest site.
  Cod verificare
 
*campuri obligatorii

Calculator Ovulatie

Calculator Sarcina

Frecventa Cardiaca

Indice Masa
Corporala

Calculator Calorii