Sunteţi o persoană tandră din naştere? Rămâneţi, vă rog, aşa, deoarece tandreţea este un sentiment foarte puternic şi profund, un sentiment de plenitudine, de nespusă delicateţe. "Dacă înlături iubirea şi tandreţea, dispare tot farmecul vieţii". Cicero

Suntem tandri când ne gândim visători la celălalt şi îl transfigurăm ca pe un zeu (zeiţă); suntem tandri când acţiunile cele mai banale ale iubitului (iubitei) devin adevărate ritualuri; suntem tandri când dăruim mici atenţii iubitului şi flori iubitei: suntem tandri când ne plimbăm, de mână, în parc sau când dansăm romantici; suntem tandri când ne privim intens în ochi: suntem tandri când devenim atrăgători, atenţi, gingaşi, spirituali doar pentru ea (el); suntem tandri când se creează acea atmosferă de adorare şi veneraţie reciprocă între femeie şi bărbat...

Şi totuşi... prinsă de vâltoarea problemelor legate de stupiditatea modernă a războiului dintre sexe, hărţuire sexuală şi morală, între Prozac şi Viagra, şomaj şi deprimare, unde mai rămâne loc şi pentru tandreţe în lumea asta şovăitoare? Cu siguranţă nu între relaţiile dintre automobilişti, dintre opozanţi ş partizani ai partidelor sau între adepţii egalităţii dintre sexe şi războinicii opozanţi. Refrenul "Vorbeşte-mi despre dragoste, şopteşte-mi lucruri tandre" mai este de actualitate? Desigur! Nici vorbă să lăsăm fiorul tandreţii nostalgicilor şi resemnaţilor. Departe de abisul discriminării dintre sexe, de mlaştina ideilor preconcepute, de nisipurile mişcătoare ale separării dintre trup şi spirit!



A fi tandru este sinonim cu a iubi viaţa

Deşi tandreţea este, în mod tradiţional, atribuită femeilor, nu trebuie să accentuăm antagonismul bărbat-femeie, deoarece ar fi echivalent cu a considera relaţia amoroasă ca pe o luptă sau ca o atragere a contrariilor. Tandreţea este mai degrabă fericitul mediator care îndepărtează antagonismul bărbat-femeie. O femeie poate să se arate puternică, 'dură', iar un bărbat poate să dea dovadă de blândeţe, gingăşie fără a fi considerat efeminat. Însuşirile 'specifice' masculinităţii şi feminităţii sunt mai mult culturale decât înnăscute.

Tandreţea rimează uneori cu moliciunea, supleţea, plasticitatea deoarece corpurile moi, din materii voluptoase, atât de îndepărtate de senzaţia de carapace, ne permit să le pătrundem. Pielea este unul din cele 5 organe de simţ, cel mai important, pentru formarea personalităţii. Oamenii care nu-şi cultivă simţurile se auto-mutilează. Refuzând mângâierea tandreţii, ei sfârşesc prin a deveni 'serbezi', expunându-se chiar afecţiunilor dermatologice.

Tandreţea este partea cea mai înaltă a senzualităţii şi conduce la fuziuni afective vizând unitatea fiinţei; este protectoare, deoarece atrage după sine 'invadarea' fiinţei, participarea sufletească. Ea te reuneşte pe tine însuţi şi cu ceilalţi, în alianţa trupurilor. Tandreţea nu face distincţie între bine şi rău. Iubirea şi tandreţea nu sunt separate.

A te simţi bine în pielea ta

Oamenii ar trebui să manifeste tandreţe şi stimă pentru persoana lor. A fi independent şi autonom înseamnă să-ţi respecţi atât posibilităţile, cât şi manifestarea. Mulţi oameni îşi trădează trupul, considerându-l un fel de maşinărie. Bărbaţii şi femeile se înverşunaeză să corespundă modelelor dominante. Trupurile sunt chinuite, cele două universuri - al trupului şi al spiritului - separate, sărace în interacţiuni. Dramatizarea sexualităţii va aparţine în curând trecutului, când trebuia să fi lipsit de tandreţe şi să dai dovadă de o senzualitate feroce, dacă se prezenta ocazia. Să-ţi conformezi trupul reprezentărilor sociale ale seducţiei şi să-l lucrezi ca pe o armă îndreptată împotriva celuilalt sex, într-un spirit de înfruntare, devine atât de demodat!

Tandreţea nu mai este un sentiment introvertit şi protejat. Imaginea ei modernă este a unei tandreţi extrovertite, care comunică sentimente de generozitate şi de forţă. O generozitate naturală care nu aşteaptă ceva în schimb. Trebuie să te simţi bine în pielea ta pentru a putea fi tandru. Ai nevoie de forţă pentru a putea fi tandru.

Nu putem încheia fără să cităm un fragment din William Shakespeare, care spunea, extraordinar de frumos, că: "Natura e tandră cu iubirea şi pentru asta, cel ce iubeşte lasă ce-i mai de preţ din sine însuşi persoanei iubite."