Suntem tineri şi până să apară bebe în viaţa noastră eram genul care ieşea fie în weekend, fie în mici vacanţe la mare la munte, ne distram, călătoream. Ei bine a venit bebeluşul, ne dorim să ieşim dar toată lumea, părinţii, bunicii, ne spun, mai aşteaptă puţin, să mai crească! Oare un bebeluş nu poate călători? Nu putem merge cu el în vacanţă? Sau dăcă mergem cu bebe nu mai avem noi vacanţă ci doar schimbăm decorul? Hai să vedem cum am putea face şi mai ales ce anume pentru a avea câteva zile de vacanţă chiar dacă este şi bebe cu noi.
Mai întâi stabilim când, unde şi pentru cât timp dorim să plecăm. Dacă este vară sau iarnă, ne uităm cum va fi vremea în perioada în care plecăm, dacă locaţia în care vom sta are condţiile necesare adică căldura sau aer condiţionat, linişte pentru somnul bebeluşului, să nu fie în apropierea unui club, vedem dacă avem acces la o minibucătărie pentru a putea prepara laptele, piureul sau supica zilnică. Bineînţeles că nu vom sta să gătim, vom mai completa cu “borcanele” însa oricum, trebuie să fim pregătiţi.
Înainte de a pleca în călătorie, mergeţi la pediatru să îi facă un control bebeluşului şi vedeţi care este schema de vaccinare, pentru a fi în timp util la medic. Nu plecaţi cu un copil bolnav la drum!
Programul bebeluşului, chiar dacă sunteţi în vacanţă trebuie respectat. Schimbarea este doar de mediu, aerul curat face bine, plimbările la fel. Bagajul bebeluşului… Câteodata, dacă nu chiar întotdeauna este cel mai mare. Bebe trebuie să aibă la el de toate, în afară de hîinuţe, pamperşi, biberoane şi jucăriile lui,( pe care le cunoaşte şi le iubeşte), mâncărica lui, (dacă plecaţi într-o zonă mai izolată, unde este mai greu acesul la un supermarket sau farmacie)dar mai ales să luaţi suficient lapte praf, poate chiar o cutie în plus faţă de programarea făcută, pentru că nu ştii ce poate interveni.
Copilul conteaza
Chiar daca ai gasit o oferta irezistibila in Ibiza, gandeste-te in primul rand la copil. Trebuie sa alegi un loc in care sa se simta si el bine, un hotel cu un club pentru cei mici, cu piscina pentru copii, loc de joaca, meniuri speciale si destul de multa liniste.
Confortul necesar
Daca ai ales transportul cu avionul, afla ca nu este recomandat pentru copiii sub sase luni, decat in caz de extrema urgenta. Si nu e o idee buna sa calatoresti cu bebelusul daca tuseste, este racit sau sufera de infectii ale urechii. Daca preferi automobilul, pune copilul in scaunul auto special - chiar daca n-o sa stea cu mare placere, acolo e in siguranta! Ai grija sa fie hidratat constant si ar fi bine ca unul dintre voi sa se ocupe in permanenta de el, sa-l distreze, sa nu se plictiseasca. Din doua in doua ore, faceti pauze de 10 – 15 minute, timp in care cel mic trebuie scos din scaunul auto.
Asigura-te ca nu uiti jucariile
Ursuletul cu care doarme sau “arsenalul” cu care il scoti la plimbare in parc ar trebui sa incapa si ele in bagaj. Il vor ajuta pe cel mic sa se simta in largul lui oriunde v-ati duce si oricat de strain i-ar fi locul! Trusa medicala e absolut necesara! Ai grija sa iei cu tine un termometru, un antitermic, pansament, rivanol, ser fiziologic, o crema cu factor de protectie, o crema impotriva iritatiilor si o forfecuta. Atentie la soare! Pana la trei ani nu este indicat ca cel mic sa faca plaja. Evita, indiferent de varsta copilului, sa-l expui la soare intre orele 12 – 16 sau fara crema solara cu factor de protectie ridicat.