Zile proaste

Autocunoastere
25.03.2008 -

3.5 - 12 voturi

Vizualizari articol: 1208
Comentarii: 0
Zile proaste
Sau rele, idioate, enervante, sugatoare de energie, alungatoare de prieteni, culegatoare de bocete. Zilele alea cand te ridici din pat dimineata si ti se pare ca ai Titanicul pe umeri, cu toata greutatea si amaraciunile lui.

De ce? Problema e ca nu ai un motiv, nici macar mai multe, deci te apuci sa dai vina pe axa Pamantului, pe miscarea de Rotatie pentru ca nu dureaza mai multe ceasuri, pe artistul care canta soneria care te trezeste (daca te trezeste vreun sunet din ala nenorocit de cocos flamand, zilele bune iti sunt clar numerate); dai vina pe ovulatie daca esti femeie, pe femei daca esti barbat, pe bolnavul care a chemat Ambulanta de-ti rasuna in cap sirenele la 7 dimineata, pe textura cearsafului, pe diametrul firului de par, dar problema nu se rezolva. Si ziua proasta se accentueaza cand te bagi la metrou si stai cot in cot cu dusmanii sapunului, cu rugina barelor, cu zgomotele nedefinite din castile copiilor emo (nu pricep de ce muzica ajunge mereu pana la mine, daca dobitocul ar trebui sa o asculte doar pentru el!); mai vine un cersetor, i-a murit familia de 6 luni, acum 3 ani tot de 6 luni ii murise, metroul stationeaza 5 minute, zaresti doi tipi aratosi, grabesti pasul, unul il ia de dupa gat pe celalalt si executa un Hollywood kiss, ziua proasta continua cu reclamele sufocante si aerul maltratat, ai o fata de teren proaspat arat si te intalnesti cu 2 fosti, daca ai purta tocuri unul sigur ar ceda, etcetera.

Desigur, fiecare are varianta lui de Bad Day- cineva facuse si o melodie pe tema asta, nu mai stiu exact ce zicea, dar linia melodica suna a good day, anyway…

Intrebarea ar fi: cum iesim din melancoleala unei astfel de zile (fara Zoloft, iarba sau psiholog)? Raspunsul meu umil si onest- je ne sais pas, pentru ca altfel ma apucam sa ranjesc la soare (care de obicei ma binedispunea remarcabil) in loc sa-mi rup unghiile tastand despre asta. As putea, bineinteles, sa aplic ce am citit de atatea ori in cartile care promiteau ca pana ajung la coperta 4 imi voi fi transformat viata: positive thinking. Dar mi-e ca repetand de atatea ori “Ma simt excelent” voi descoperi alte fisuri in desfasuratorul vietii mele. Sau as putea sa imi inchipui ca ziua proasta este o insecta pe care o calc tacticos in picioare. Dar mi-e ca o fi vreo paienjenita, si o sa-si teasa panza in jurul emotiilor mele negative. Sau te apuci sa povestesti unui prieten, dar el isi aminteste de adevarate rani personale, si te simti prost ca te plangi din nimic cand omul chiar are motive de 14 pachete cu servetele.

Pana la urma, zilele proaste trec odata cu noptile. Daca alea nu sunt si mai proaste, desigur.

By Zaza




Comentarii
Nu exista comentarii pentru acest site.
  Cod verificare
 
*campuri obligatorii

Calculator Ovulatie

Calculator Sarcina

Frecventa Cardiaca

Indice Masa
Corporala

Calculator Calorii